babys-first-foods-recipes-3
Diversificarea la Bebelusi, Selectii Apreciate

Primul aliment la bebelusi

A fost o perioada minunata, aproape totul s-a schimbat in rutina ta. Ai un bebelus minunat si nu intelegi cum a trecut atat de repede timpul. Dar realizezi ca pana acum a fost simplu deoarece laptele ii era suficient. E un pas mare si pentru tine si pentru bebelus, deoarece e timpul sa incepi o alimentatie diversificata. Esti coplesita de cantitatea si complexitatea informatiei pe care o gasesti pe net. Pediatrul iti spune ceva, prietenele altceva, familia.. are o alta versiune. Iar atunci cand incerci sa clarifici lucrurile dand o cautare pe net mai mult se incurca. De cele mai multe ori informatia se bate cap in cap si nu stii de unde sa incepi. Am trecut prin acelasi moment si am decis sa descalcesc puzzle-ul, cantarind parerile pros si contra si alegand versiunile care mi se pareau cele mai sigure, si care aveau sens .. pentru mine.

Si acum pas cu pas … rezolvam misterul

Cand incep?
Daca te numeri printre mamicile care alapteaza, e grozav. Laptele matern este varianta ideala de nutritie a bebelusului, bogat in nutrienti. E important sa stii ca nici pana azi nu s-a descoperit o formula care sa mimeze 100% compozitia laptelui matern.
Daca faci parte din categoria de mamici care a optat (sau a fost singura optiune) pentru laptele formula, nu iti fa griji. Bebelusul tau e in siguranta iar laptele formula ii va asigura nutrientii necesari.
Indiferent de sursa de lapte din primele luni, diversificarea e recomandata sa inceapa intre 4-6 luni.
Nu te grabi! Nu e nici un avantaj sa incepi diversificarea mai devreme. Inainte de aceasta varsta sistemul digestiv al bebelusului este imatur iar introducerea solidelor poate avea efecte negative in dezvoltarea sa. Sistemul digestiv al bebelusului e construit sa functioneze integral pe baza laptelui in primele luni. Decizia iti apartine, fa o alegere informata.

Cum incep?
Alimentele solide se introduc treptat in alimentatia bebelusului. Desigur in cantitati mici, pe varful linguritei. Urmareste atent reactia bebelusului. Fii relaxata – bebelusul iti simte temerile – si pregateste camera de filmat :). E un moment unic si minunat.

Ce trebuie sa stiu cand aleg primul aliment?
Se recomanda introducerea alimentelor intr-o anumita ordine datorita riscului sporit alergen pe care unele ingrediente il pot avea, a efectelor laxative, sau a riscului de sufocare sau inec. Mai trebuie sa stii ca anumite alimente sunt interzise pentru bebelusi iar aici vei gasi informatia organizata intr-un grafic sugestiv pentru alimente interzise bebelusilor intre 4 luni si 4 ani, cu explicatiile necesare.
Cel mai putin alergen aliment s-a constatat a fi orezul, foarte multi pediatri recomanda introducerea orezului ca prim aliment in alimentatia bebelusului. Pe piata exista fulgi de orez speciali pentru bebelusi. Acest tip de orez este recomandat pentru bebelusi deoarece este imbogatit cu vitamine. Orezul normal pentru adulti poate provoca carente de calciu sau vitamina D.
Alte alimente considerate sigure in dieta bebelusului pot fi piureuri simple de legume de genul: morcov, pastarnac, avocado.

Alege variante simple, fara adaosuri de sare sau zahar. Stiu ca ti se pare ciudat dar o sa fii surprinsa sa redescoperi savoarea legumelor simple, a fructului natural. Gustul se formeaza. Nu uita ca bebelusul tau nu are notiunea de ‘un pic mai mult zahar’ sau ‘putina sare’. Bebelusul va raporta noul aliment la lapte sau alimentele anterior introduse. Tu vei fi cea care ii va forma si dezvolta aceste preferinte. Impreuna cu bebelusul tau, vei ajunge poate sa apreciezi din nou gustul alimentelor in starea lor pura.

Cum sa fac concret?
Incepe prin a-i da bebelusului o cantitate mica pe varful lingurii. Mai intai da-i sa miroase. De cele mai multe ori, daca bebelusul refuza a doua lingurita e pentru ca fie nu a terminat de mestecat, fie e satul, sau poate pur si simplu nu vrea. Nu insista!

Ce te poate ajuta mai departe
In graficele lunare de introducere a alimentelor gasesti o metoda simpla de grupare si introducere a alimentelor in functie de varsta.
Vezi mai multe detalii despre cele mai frecvente intrebari despre inceperea diversificarii alimentatiei bebelusilor

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply carmen nicoleta novac 10 March at 12:47 pm

    FELICITARI PENTRU ASTFEL DE SITE !!!!! Sunteti perfecti !! Nu ma pot abtine sa va tot felicit !!! BRAVOOO !! Era nevoie de asa ceva, erau ceva incercari pe net dar…lasau de dorit.Bravo !! Va felicita un medic pediatru..Succes !!Your Comments

  • Reply andreea 15 March at 11:37 am

    felicitari pt site. informatiile sunt f bune, f actualizate. acest site mi se pare extraordinar

    • Reply Ramona 15 March at 10:17 pm

      Multumesc frumos Andreea 🙂

    Leave a Reply